0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentÎncepe procesul „Bombardierilor” şi „Zăvoienilor”

Începe procesul „Bombardierilor” şi „Zăvoienilor”

-

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au respins contestaţiile formulate de trei dintre 15 inculpaţi acuzaţi că au fost implicaţi în mai multe conflicte armate, în Craiova. În urma acestei hotărâri, Tribunalul Dolj poate începe judecarea inculpaţilor. Anchetatorii susţin că inculpaţii fac parte din două grupuri, unul autointitulat „Bombardierii“, iar altul conoscut ca „Zăvoienii“. Procurorii doljeni mai spun că, începând din decembrie 2019, inculpaţii au fost implicaţi în nu mai puţin de 12 conflicte stradale. Printre acuzaţiile aduse inculpaţilor se numără tentativa de omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugerea.

Porivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, conflictul dintre cele două grupuri a izbucnit la sfârşitul anului 2019.

„La finele anului 2019, între inculpatul C.A., «Alex Nebunul» şi anturajul acestuia pe de o parte (…), autointitulaţi «Bombardierii», şi membrii familiilor G. şi C., cunoscuţi drept «Zăvoienii», de cealaltă parte (…) s-a iscat un conflict, care, cu timpul, s-a amplificat, conducând la constituirea a numeroase dosare penale. Conflictul dintre părţi a fost generat de un joc de poker care a avut loc la începutul lunii decembrie 2019, în incinta localului de alimentaţie publică administrat de către inculpatul C.A., cu punct de lucru în municipiul Craiova“, au explicat anchetatorii.

Scandal pentru un împrumut de 30.000 de lei

În urma anchetei s-a mai stabilit că unul dintre inculpaţi a pierdut la poker suma de 30.000 de lei. Banii erau împrumutaţi de la C.A., împrumut garantat de un alt inculpat din dosar.
Împrumutul nu a mai fost restituit, aşa că între cele două grupuri a izbucnit scandalul.

„Din luna decembrie 2019 şi până în prezent(iulie 2020 – n.r.), membrii celor două tabere au fost implicaţi în nu mai puţin de 12 conflicte stradale, urmărindu-se reciproc şi blocându-se în trafic. Două dintre aceste conflicte, ce fac obiectul prezentului dosar, au avut un impact public deosebit, fiind larg mediatizate“, au mai explicat procurorii.

Atacaţi în trafic, în Craioviţa Nouă

Unul dintre conflicte a avut loc pe 2 iunie, în cartierul craiovean Craioviţa Nouă. În acea zi, două autoturisme în care se aflau patru persoane au blocat un BMW în trafic. Înarmaţi cu bâte, cuţite şi spray-uri cu substanţă iritant lacrimogenă, „s-au năpustit asupra autoturismului BMW pe care îl blocaseră, provocându-i numeroase avarii şi distrugeri“, au mai reţinut anchetatorii. În plus, două persoane din grupul „Bombardierilor“ au fost rănite.

Peste nici două săptămâni, pe 13 iunie, un alt scandal a avut loc tot în Craioviţa Nouă. De data aceasta, spun procurorii, vizate au fost persoane din grupul „Zăvoienilor“. Conflictul dintre două grupuri a fost filmat de un craiovean.

„Incidentul a avut loc pe fondul conflictului anterior din data de 02.06.2020 şi a stării tensionate dintre cele două grupări rivale, «Zăvoienii» şi «Bombardierii», generată de nerestituirea pretinsului împrumut bănesc. Evenimentul a avut o desfăşurare similară celui precedent, însă activitatea infracţională a fost de această dată mai amplă din cauza numărului mai mare de participanţi şi oarecum a egalităţii de forţe“, se mai arată în rechizitoriu.

Începe procesul „Bombardierilor” şi „Zăvoienilor”

La începutul lunii iulie 2020, procurorii doljeni au dispus trimiterea în judecată a 15 inculpaţi. Doi dintre ei au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, iar ceilalţi sub control judiciar.
În cazul ambelor conflicte, procurorii au susţinut că au fost tulburate în mod grav ordinea şi liniştea publică. În plus, au „generat o stare de nesiguranţă a cetăţenilor“. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe 7 iulie, şi a intrat în procedură de cameră preliminară.

În septembrie, Tribunalul Dolj a respins cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi şi a dispus începerea judecăţii. Hotărârea instanţei a fost contestată de trei dintre inculpaţi la Curtea de Apel Craiova. Pe 21 ianuarie, instanţa a respins acţiunea celor trei inculpaţi. Hotărârea instanţei este definitivă, aşa că Tribunalul Dolj poate începe judecarea inculpaţilor din acest dosar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cod galben de ceață în Dolj, Olt și Vâlcea

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare de...

ȘTIRI GdS