Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus începerea judecăţii în dosarul în care un craiovean este acuzat că a condus băut şi fără permis şi a ucis un bărbat. Accidentul a avut loc anul trecut, pe DN 6B, între Goieşti şi Negoieşti, după o cursă ilegală de maşini. Bărbatul este acuzat de omor, conducere cu permisul suspendat şi sub influenţa băuturilor alcoolice şi participarea la întreceri neautorizate.
Oamenii legii au fost sesizaţi, în seara zilei de 19 martie 2020, despre producerea unui accident mortal pe DN 6B. Accidentul a avut loc între localităţile Goieşti şi Negoieşti. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii doljeni au găsit un pieton ucis. Şoferul îşi abandonase maşina şi fugise de la locul accidentului. Acesta s-a prezentat la poliţie, în Craiova, după câteva ore. Este vorba de un bărbat de 31 de ani, din Craiova.
Iniţial, dosarul deschis pe numele bărbatului a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Pentru că au existat indicii că ar fi fost vorba de omor, dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Aceştia din urmă au dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din ucidere din culpă în omor. De asemenea, inculpatul a fost acuzat de conducere cu permisul suspendat, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi participarea la întreceri neautorizate.
Cursă între doi şoferi fără permis
În urma anchetei s-a stabilit că, în seara zilei de 19 martie, incupatul a hotărât să facă o cursă cu un amic. Asta deşi băuse şi avea permisul suspendat încă din 2016.
„Deşi consumase băuturi alcoolice şi avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, încă din anul 2016, inculpatul S.D.I. a urcat la volanul autoturismului său, marca Audi, model A8, înmatriculat în Bulgaria, pe care l-a condus pe DN 6B. Numitul T.C., care, de asemenea, nu avea dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice, a condus autoturismul marca Mercedes-Benz, înmatriculat în Bulgaria. Cei doi au poziţionat autoturismele paralel, pe drumul naţional, ocupând astfel ambele sensuri de mers. Au condus cu viteză, din direcţia Craiova spre Melineşti, inculpatul conducând pe contrasens“, au precizat anchetatorii.
Bărbatul care a ucis un pieton după o cursă ilegală, acuzat de omor
Procurorii doljeni au mai stabilit că, la întoarcere, inculpatul a condus cu viteză peste limita legală. A lovit în plin un bărbat de 44 de ani, care mergea pe marginea şoselei.
„La întoarcere, pe sensul de mers Melineşti-Craiova, deşi potrivit propriei declaraţii câştigase întrecerea, inculpatul a condus autoturismul cu viteză mult superioară celei legal prevăzute pentru sectorul de drum respectiv (143 km/h, conform expertizei tehnice efectuate de către expertul desemnat, 105 km/h, conform expertului parte). În dreptul kilometrului 23 a accidentat pe numitul C.C., pieton. După producerea accidentului, maşina condusă de inculpat a oprit la o distanţă de 212 metri, iar acesta a coborât. A abandonat autoturismul şi a părăsit locul faptei, la volanul autoturismului marca Volkswagen Golf, împreună cu numitul T.C. deplasându-se în Craiova, la domiciliul unchiului său“, au mai precizat anchetatorii.
În aceeaşi seară, bărbatul s-a prezentat la poliţie. Avea o alcoolemie de 0,47mg/l alcool pur în aerul expirat.
Judecaţi într-un dosar de omor
Inculpatul a fost arestat preventiv pe 20 martie 2020. După ce au preluat dosarul, procurorii doljeni au cerut şi obţinut prelungirea mandatului de arestare. Ulterior, în august, bărbatul de 31 de ani a fost trimis în judecată. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi celălalt bărbat care a participat la cursa ilegală. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj şi a intrat în procedură de cameră preliminară. La sfârşitul lunii ianuarie, instanţa a respins cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi şi a dispus începerea judecăţii.
Hotărârea instanţei poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova.
Participarea la întreceri neautorizate
Potrivit Codului Penal, participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.