-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCe a arătat autopsia copilului mort după botez

Ce a arătat autopsia copilului mort după botez

Preotul Alexandru Mazarache a dobândit calitatea de suspect în dosarul de ucidere din culpă privind cazul bebeluşului decedat, luni, în urma oficierii slujbei de botez. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

“Facem precizarea că persoana faţă de care se fac cercetări a dobândit calitatea de suspect. Cercetările sunt efectuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de articol 192, aliniat 1 din Codul Penal. Raportul de necropsie medico-legală urmează a fi înaintat la dosarul cauzei”, a spus Anca Panciuc, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, potrivit stirile Pro Tv. Iniţial, fusese deschis dosarul penal in rem.

În urma necropsiei s-a stabilit că pruncul „a avut parte de o moarte violentă“

Imaginile surprinse în timpul ceremoniei îi vor ajuta pe anchetatori să stabilească dacă preotul a greşit sau nu. În urma necropsiei s-a stabilit că pruncul “a avut parte de o moarte violentă după ce plămânii i-au fost inundaţi cu lichid”. Botezul a avut loc duminică, iar copilul născut prematur a început să se simtă rău imediat. A fost resuscitat de un echipaj al ambulantei, la faţa locului, şi transportat la spital, unde a murit.

Preotul Alexandru Mazarache s-a autosuspendat de la slujire până la finalizarea anchetei

Preotul Alexandru Mazarache s-a autosuspendat de la slujire până la finalizarea anchetei, a declarat protopopul Doru Budeanu de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

După ce se vor stabili circumstanţele în care s-a petrecut această tragedie, se vor decide şi măsurile necesare a fi impuse.

Bebeluşul a fost găsit în stop cardio-respirator de echipajul SMURD

Un copil în vârstă de o lună şi jumătate a decedat, luni, la spital. Acesta a făcut stop cardio-respirator duminică, în urma ritualului de botez ce a avut loc la Biserica “Sf. Constantin şi Elena” din Suceava, în timpul căruia ar fi fost complet scufundat în apă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Dan Teodorovici, bebeluşul a fost găsit în stop cardio-respirator de echipajul SMURD. Acesta care a intervenit la faţa locului, l-a resuscitat şi apoi l-a transportat la spital.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS