-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentLocomotiva unui tren de marfă a luat foc

Locomotiva unui tren de marfă a luat foc

Călătorii din trenurile internaționale care circulă între București și Budapesta au fost transbordați pe cale rutieră, joi, între Iablanița și Caransebeș, după ce calea feroviară a fost blocată din cauza unui incendiu care a izbucnit la locomotiva unui tren de marfă.

În jurul orei 11:35, mecanicul unui tren privat de marfă a anunţat telefonic la 112 izbucnirea unui incendiu. Incendiu era la locomotiva împingătoare a trenului. Acesta se afla pe distanţa Domaşnea Cornea-Poarta. Trenul de marfă aparţine operatorului privat Tim Rail Cargo. Are în compunere 40 de vagoane încărcate cu cereale şi circula pe relaţia Constanţa Port – Timişoara Nord.

Până la finalizarea intervenţiilor desfăşurate la faţa locului de echipele ISU Caraş-Severin, Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Timişoara asigură călătorilor aflaţi în trenurile IR 72-1, care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Budapesta, şi IR 73-2, care circulă în relaţia Budapesta – Bucureşti Nord, transbordare auto pe distanţa Iablaniţa – Caransebeş, se menţionează în comunicatul CFR SA.

La locul incendiului sunt prezente şi echipele feroviare de intervenţie ale SRCF Timişoara, se precizează în comunicatul CFR SA. După stingerea incendiului, retragerea garniturii de marfă şi verificarea liniei de cale ferată şi a liniei de contact în zona incendiului; aceste echipe vor stabili condiţiile de reluare a traficului pe distanţa Domaşnea Cornea – Porta.

Cauzele izbucnirii incendiului la locomotiva trenului privat de marfă urmează să fie stabilite de organele de anchetă, conform comunicatului.

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de producerea acestui eveniment. Îi asigură că personalul feroviar va interveni operativ pentru reluarea în condiţii normale a traficului feroviar”; se menţionează în comunicatul CFR SA.

Citeşte şi: Ce localitate din Dolj scapă de restricții

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS