Primarul comunei Păuleşti din judeţul Vrancea s-a ales cu dosar penal după ce a organizat o petrecere de ziua sa, fără respectarea măsurilor de distanţare socială şi a tuturor celorlalte reguli impuse de pandemie, informează news.ro.
Alesul local ar fi petrecut ziua sa de naştere în sediul primăriei, iar poliţiştii au aflat despre petrecere după ce o femeie a făcut plângere.
” La data de 18 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Tulnici au fost sesizaţi de o femeie de 28 ani, din comuna Păuleşti, cu privire la faptul că în cursul aceleiaşi zile, un bărbat de 38 de ani, ar fi organizat un eveniment în sediul unei instituţii publice, la care ar fi participat mai multe persoane, fără a fi respectate măsurile de protecţie pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV 2.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi pentru luarea măsurilor legale ce se impun”, a transmis vineri Biroul de Relaţii cu Presa al IPJ Vrancea.
Există informaţii conform cărora la evenimentul în care primarul Dănuţ Soare şi-a sărbătorit ziua ar fi participat cel puţin 12 persoane, fără a fi respectate regulile de distanţare si de evitare a transmiterii coronavirusului.
În acest caz, poliţiştii au deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.