-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova.Petrecere oprită de poliție și jandarmi

Craiova.Petrecere oprită de poliție și jandarmi

În cursul nopţii trecute, poliţiştii de la economic, împreună cu efective din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova şi jandarmi din cadrul IJJ Dolj au desfăşurat o acţiune în Craiova, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse în contextul stării de alertă.
Astfel, forţele de ordine au intervenit la punctul de lucru al unui agent economic din Craiova, unde s-a constatat că se desfăşura un eveniment privat, în spaţiu închis, contrar prevederilor legale.


Având în vedere cele constatate, poliţiştii au sancţionat administratorul localului cu suma de 10.000 de lei, pentru încălcare prevederilor Legii 55/2020, evenimentul respectiv fiind întrerupt.
De asemenea, în cadrul acestei acţiuni au mai fost aplicate alte 31 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 15.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie.

Local din centrul Craiovei aglomerat

Petrecere
Petrecere

Totodată, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul serii trecute, în incinta unui local din centrul Craiovei nu au fost respectate normele legale dispuse în contextul stării de alertă, fiind depăşită capacitatea maximă a spaţiului respectiv.


Având în vedere cele constatate, poliţiştii au aplicat societăţii comerciale o sancţiune contravenţională în cuantum de 2.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
De asemenea, reprezentanţii persoanei juridice au fost sancţionaţi de poliţişti şi pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, valoarea amenzii în acest caz fiind în cuantum de 1.000 de lei.
Verificările sunt continuate de poliţişti în vederea identificării tuturor participanţilor şi a dispunerii măsurilor legale.
Totodată, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au fost dispuse verificări şi cu privire la modul de acţiune al efectivelor angrenate în misiunile organizate pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS