Joi seară, în municipiul Drobeta Turnu-Severin un tânăr de 20 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Tudor Vladimirescu, la intersecția cu strada Călărași a surprins și a accidentat doi pietoni, un bărbat de 70 de ani și un copil de doi ani, ambii din municipiu.
Victimele au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.