Un bărbat, de 69 de ani, din Ohio, infectat cu COVID-19 a suferit o erecţie timp de trei ore, iar la scurt timp a murit. Bărbatul a fost internat în spital cu simptome Covid, cum ar fi tuse seacă și cu o inflamație a plămânilor. Coagularea sângelui cauzată de COVID-19 a fost raportată în multe cazuri și poate cauza tromboză.
Coronavirusul i-a adus unui bărbat din Ohio o erecție nedorită, care l-a ținut 3 ore, după ce mai multe cheaguri de sânge i-au ajuns în penis, scrie Daily Mail.
Bărbatul de 69 de ani a fost diagnosticat cu această afecțiune, cunoscută medical sub numele de priapism, în timp ce se afla internat în Spitalul Miami Valey cu Covid-19, în luna august.
Pacientul, care suferea și de obezitate, a fost sedat și conectat la un ventilator mecanic. Cu toatea astea, după 10 zile de tratament plămânii lui au început să cedeze.
Medicii au pus pacientul cu fața în jos timp de 12 ore – o tehnică de urgență pentru ca plămânii să se umple cu aer. Asistentele au observat erecția după ce l-au întors pe spate.
Potrivit medicilor, infecția cu Sars-Cov-2 i-ar fi provocat cheaguri de sânge în penis.
În primă instanță, doctorii au aplicat gheaţă în zonă, însă erecția bărbatului nu dispărea. Ulterior, aceștia au început să îi dreneze sângele din penis cu ajutorul unui ac. La scurt timp, bărbatul a murit după ce plămânii i-au cedat complet.
Cheagurile sunt o complicație cunoscută a virusului și pot fi foarte periculoase pentru bolnavi, ducând chiar și la deces. Acesta este al doilea caz cunoscut de priapism în contextul coronavirusului.
În iulie 2020, un francez infectat cu Covid-19 a suferit, de asemenea, un priapism ischemic.