8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentȘeful unui ocol silvic, bătut de un bărbat care i-a distrus şi maşina de serviciu

Șeful unui ocol silvic, bătut de un bărbat care i-a distrus şi maşina de serviciu

Scene de o violenţă ieşită din comun au avut loc în sediul unui ocol silvic din judeţul Suceava. Un bărbat a intrat in sediul instituţiei şi l-a luat la bătaie pe şeful ocolului silvic, apoi a distrus maşina de serviciu a acestuia, precum şi copiatorul şi câteva obiecte de mobilier, informează digi24.

Cezar Tulbure, şeful Biroului de protecţie şi paza pădurilor din cadrul Romsilva Suceava, a declarat la Digi24 că incidentul a avut loc pe 8 martie, în jurul orei 10.00, când un bărbat din localitatea Breaza a intrat în sediul ocolului silvic și a distrus, printre altele, mobilierul și copiatorul. 

Șeful ocolului silvic Breaza, Mihai Lițu, a încercat să-l calmeze pe agresor, fiind lovit, moment în care au intervenit ceilalți angajați, l-au imobilizat pe agresor și l-au scos afară. Până la sosirea poliției, bărbatul a avariat și mașina ocolului. 

„Este un domn din localitate, nu are legătură cu agenții economici, nu are legătură cu materialul lemnos. A intrat pur și simplu în ocol și a început să adreseze amenințări și injurii. În momentul de față nu avem relații contractuale, nu avem legături pe linie silvică cu această persoană, nu are păduri”, a spus Cezar Tulbure.

Romsilva susţine că agresorul a acţionat fără motiv

Romsilva a precizat într-un comunicat că „persoana agresivă a pătruns în sediul Ocolului Silvic Breaza și, fără niciun motiv, l-a lovit pe șeful ocolului, apoi a provocat mai multe distrugeri în incinta clădirii, inclusiv un fotocopiator și elemente de mobilier. Și mașina de serviciu a șefului ocolului silvic, un autovehicul Dacia Duster, a fost distrusă, cel mai probabil de aceeași persoană violentă”.

„Colegii noștri de la Ocolul Silvic Breaza au sesizat imediat Poliția și au depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, care efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și distrugere”, precizează sursa citată.

Potrivit Romsilva, în ultimii ani, peste 180 de angajați au fost victimele agresiunilor, cele mai multe în cursul acțiunilor de pază a pădurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS