4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentHacker craiovean, condamnat la 5 ani şi jumătate de închisoare

Hacker craiovean, condamnat la 5 ani şi jumătate de închisoare

Instanţele din Craiova au condamnat la cinci ani şi jumătate un craiovean de 33 de ani, acuzat de comiterea de infracţiuni informatice. Bărbatul este acuzat că a deţinut fără drept informaţii de la fiscul din SUA sau Universitatea din Carolina de Sud(SUA), dar şi date informatice ale clienţilor unor bănci din SUA sau Australia. În plus, inculpatul este acuzat că a deţinut 16 carduri clonate, dar şi că a transferat din conturile unei societăţi din Croaţia suma de 3.800 de auro.
După condamnare, craioveanul de 33 de ani a formulat mai multe căi extraordinare de atac.

Bărbatul de 33 de ani a fost deferit justiţiei în aprilie 2019. Acest dosar a fost intrumentat de procurorii DIICOT din Craiova. Printre infracţiunile reţinute s-au numărat accesul ilegal la un sistem informatic, transferul neautorizat de date informatice, efectuarea de infracţiunii de operaţiuni ilegale cu programe informatice sau punerea în circulaţie de valori falsificate.

Anchetatorii au susţinut că inculpatul a comis infracţiunile între anii 2012-2019.
„În perioada februarie 2012 – februarie 2019, a deținut date informatice transferate neautorizat, printr-un acces ilegal, cu încălcarea măsurilor de securitate, din sisteme informatice, în scopul accesului ilegal la alte sisteme informatice/alterarea integrității datelor informatice/transferul neautorizat de date informatice(…)”, au susţinut procurorii DIICOT.

Acelaşi inculpat, alte acuzaţii

De asemenea, anchetatorii au stabilit că acelaşi inculpat a transmis unor persoane o serie de date care păreau a proveni de la JPMorgan Chase & Co sau Alibaba.com.
Craioveanul de 33 de ani a mai fost acuzat că a deţinut o ţagară de canabis, 16 carduri falsificate, dar şi date informatice care puteau fi folosite pentru falsificarea de instrumente de plată electronică.

Procurorii DIICOT au mai susţinut că inculpatul a reuşit să transfere 3.800 de euro din contul unei societăţi croate.
„În cursul lunii septembrie 2017, a accesat, fără drept și a alterat date informatice ale sistemul informatic al societății croate V.F., după care a introdus, fără drept, date informatice în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui beneficiu material, prejudiciind societatea croată cu suma de 3.800 euro”, au mai susţinut anchetatorii.
În timpul anchetei, bărbatul a susţinut că a găsit pe internet programul VNC SCANNER, cu ajutorul căruia a scanat calculatorul societății croate. A reuşit să găsească contul bancar al firmei şi a transferat în contul său suma de bani.

Ce au găsit anchetatorii în urma percheziţiilor informatice

În februarie 2017, oamenii legii au descins la domiciliul bărbatului. A fost ridicată o ţigară care conţinea canabis, 16 carduri clonate, două calculatoare, trei laptopuri, stick-uri de memorie şi telefoane mobile.
Ulterior, în urma percheziţiilor informatice, au fost descoperite mai multe informaţii care l-au incriminat pe inculpat.
În hotărârea instanţei, cea prin care inculpatul a fost condamnat, sunt enumerate toate datele găsite.
De exemplu, anchetatorii au stabilit că, în iulie 2015, bărbatul a deţinut un mesaj în limba engleză, care părea trimis de către banca americană JPMorgan Chase & Co. Mesajul ar fi fost trimis unui client al băncii.

De asemene, în calculatoarele bărbatului au fost descoperite informaţii obţinute de la fiscul din SUA.
„La data de 19.09.2018 a deținut date informatice (numele de utilizator, parola, codurile de acces la contul online creat de o persoană pe pagina de internet a fiscului din SUA), transferate neautorizat dintr-un sistem informatic, în scopul accesului ilegal la contul respectiv”, se mai arată în hotărârea instanţei.
O altă acuzaţi este aceea că, cu ajutorul aplicației Tight VNC Viewer, a accesat calculatoarele altor persoane şi a obţinut diverse date informatice

Hacker craiovean, condamnat cu executare

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalui Dolj pe 25 aprilie 2019. În martie, anul trecut, instanţa l-a găsit vinovat pe inculpat pentru comiterea mai multor infracţiuni.

Instanţa a reţinut că inculpatul are 10 clase, nu are antecedente penale, dar şi „atitudinea cooperantă de care a dat dovadă în raporturile cu autoritățile judiciare și sinceritatea exprimată în mare parte cu prilejul audierii”.
După contopirea pedepselor, bărbatul a fost condmanat la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare. Instanţa a admis acţiunea civilă formulată de societatea croată şi a dispus ca inculpatul să-i achite suma de 3.800 de euro.
Hotărârea instanţei a fost atacată cu apel de inculpat la Curtea de Apel Craiova. În septembrie, anul trecut, instanţa a menţinut pedeapsa stabilită de Tribunalul Dolj.

Căile extraordinare de atac

După condamnare, bărbatul a formulat mai multe căi extraordinare de atac împotriva sentinţei Curţii de Apel Craiova. Pe 3 martie, Curtea de Apel Craiova a respins o contestaţie în anulare formulată de bărbatul condamnat. Câteva zile mai târziu, pe 9 martie, bărbatul a formulat o contestaţie la executare. Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj.
La sfârşitul lunii ianuarie, Tribunalul Dolj a respins o cerere de revizuire a hotărârii prin care bărbatul a fost condamnat definitiv. Hotărârea instanţei a fost atacată cu apel, aşa că şi acest dosar a ajuns pe rolul Curţii de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS