-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘeful Corpului de Control din MApN şi-a vaccinat fiul peste rând

Șeful Corpului de Control din MApN şi-a vaccinat fiul peste rând

Șeful Corpului de Control din MApN, generalul de brigadă Dorinel Duican, a fost trecut în rezervă după ce fiul său ar fi fost vaccinat în etapa I, fără să îndeplinească criteriile de eligibilitate, a informat azi Libertatea, citată de agerpres. Vaccinarea a avut loc la unul dintre centrele speciale ale Armatei, din cadrul Institutului Național de Medicină și Aeronautică Spațială.


„La unul dintre centrele dedicate angajaților Armatei un înalt oficial din Ministerul Apărării a apărut în primele zile ale vaccinării”, a spus o sursă din MApN pentru Libertatea.

„Spre surpriza tuturor celor prezenți, nu generalul, ci fiul său, foarte tânăr, care-l însoțea pe ofițer, a fost cel vaccinat. Oamenii au fost șocați de abuz, dar era un general în fața lor și n-au avut ce face”, a continuat sursa.


Conform răspunsului primit miercuri de la minister, „în urma verificărilor executate de Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale, s-a confirmat faptul că fiul unui ofițer MApN, care nu făcea parte din personalul eligibil pentru etapa I, a fost vaccinat la centrul de vaccinare organizat de Institutul Național de Medicină și Aeronautică Spațială al MApN”.

Institutul Național de Medicină și Aeronautică Spațială al MApN are sediul în curtea Spitalului Militar Central, din Calea Plevnei.

Potrivit aceluiași răspuns, în urma verificărilor, generalul de brigadă Dorinel Duican, șef al Corpului de Control din minister, „și-a depus mandatul, fiind trecut în rezervă începând cu data de 1 februarie”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS