0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi răniţi grav după un accident între patru maşini

Doi răniţi grav după un accident între patru maşini

Patru autoturisme au fost implicate marţi dimineaţă într-un grav accident produs pe DN 2, în apropiere de localitatea Sineşti, judeţul Ialomiţa, două persoane fiind grav rănite, informează news.ro.

Potrivit IPJ Ialomiţa, accidentul a avut loc  în jurul orei 07.00, fiind implicate patru autoturisme.

În urma accidentului, au rezultat patru victime conştiente, neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele medicale de la locul intervenţiei, iar ulterior doar două victime au fost  preluate şi transportate de echipajul SMURD şi echipajul SAJ la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigaţii medicale suplimentare.

Celelalte două victime au refuzat transportul la spital.

Trei dintre şoferi au fost testaţi cu aparatul Drager, rezultatele indicând valori negative. Al patrulea şofer nu a putut fi testat din cauza rănilor suferite, urmând a-i fi prelevate probe biologice de sânge.

Cercetările sunt continuate pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

La locul accidentului s-au deplasat si pompierii de la ISU Ialomiţa cu o autospecială de intervenţie, o ambulanţă SMURD şi în sprijin două ambulanţe SAJ Ialomiţa-substaţia Urziceni.

Pompierii au preluat victimele şi le-au predat echipajelor medicale, dar au asigurat şi măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS