-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPetreceri întrerupte de poliţiştii doljeni

Petreceri întrerupte de poliţiştii doljeni

Poliţiştii doljeni au aplicat mai multe sancţiuni unor persoane care participau la petreceri organizate cu ocazia unei logodne, unei cununii şi unui majorat. Valoarea totală a amenzilor este de aproape 20.000 de lei.

Potrivit oamenilor legii, mai multe petreceri au fost întrerupte în Coşoveni, Robăneşti sau Dioşti.

„Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșoveni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o adresă din comuna Dioști, a fost organizată o masă festivă, la care participau mai multe persoane, fără a fi respectate prevederile Legii 55/2020. Organizatorul a fost sancționat cu amendă de 500 de lei. De asemenea, alți patru participanți identificați de polițiști au fost sancționați conform prevederilor Legii 55/2020”, au explicat reprezentanţii IPJ Dolj.

Sâmbătă, în comuna Piscu Vechi, polițiștii au întrerupt o petrecere organizată pentru sărbătorirea unei logodne. Au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.000 de lei.

O cununie şi un majorat, oprite de poliţişti

Tot sâmbătă, poliţiştii s-au sesizat din oficiu despre faptul că, pe raza comunei Robănești, avea loc o cununie civilă. Oamenii legii au aplicat 16 sanctiuni contravenționale în valoare totală de 8.500 lei.

În comuna Leu, polițiștii au întrerupt un majorat la care participau mai multe persoane. Organizatorul evenimentului a primit o amendă de 5.000 de lei.

Se pare că poliţiştii au ratat o petrecere organizată în Craiova, la care au participat aproximativ 30 de persoane. Potrivit unui cititor GdS, evenimentul a fost anunţat la 112 sâmbătă, în jurul orei 16.30. La petrecere ar fi participat poliţişti, angajaţi MApN sau SRI. Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat pentru GdS că în acest caz a fost aplicată o sancţiune în baza legii pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS