4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCaz impresionant! Mai mulți medici au rămas să termine operația, deși spitalul ardea

Caz impresionant! Mai mulți medici au rămas să termine operația, deși spitalul ardea

-

Chirurgi ruşi au încheiat vineri – cu succes – o operaţie pe cord deschis, în timp ce spitalul lor era devastat de un incendiu, la Blagoveșcensk, în Extremul Orient, unde clinica de chirurgie cardiacă a luat foc şi din care au fost evacuate 128 de persoane, relatează AFP și News.ro.

Operaţia, care avea loc la parter, nu a putut fi întreruptă din cauza incendiului, așa că o echipă chirurgicală de 8 persoane a rămas înăuntru.

”Nu ne puteam întrerupe, trebuia să salvăm această persoană şi am făcut totul la cel mai înalt nivel. Operaţia s-a terminat, fără dificultăţi”, a anunţat vineri, la postul de televiziune Rossiya 24, medicul însărcinat, Alentin Filatov.
”N-a existat nicio panică”, a spus o asistentă, Antonina Smolina.

Potrivit serviciilor de intervenţie, un cablu electric a fost adus în blocul operator, după ce electricitatea a fost tăiată în clădire, iar ventilatoare au fost instalate în vederea evacuării fumului.

”Controlarea incendiului a fost complicată de faptul că focul era activ pe toată suprafaţa de 1.600 de metri pătraţi”, a anunţat, într-o înregistrare video difuzată de către autorităţi, adjunctul directorului Serviciilor pentru situaii de urgenţă din regiune, Konstantin Rîbalko.

Odată terminată procedura chirurgicală şi după ce s-au asigurat că nimic nu ameninţa viaţa pacientului, salvatori l-au evacuat şi au părăsit clădirea în flăcări. împreună cu el, pentru a-l conduce la alt spital, anunţă autorităţile locale.
Incendiul a fost cauzat de o problemă electrică, potrivit primelor concluzii. Flăcările au fost controlate fără să facă vreo victimă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:00:08

(VIDEO) Dolj: Un băiat de 14 ani a murit...

Un băiat de 14 ani a murit, în această...

ȘTIRI GdS