-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment30 de inculpaţi, judecaţi pentru trafic de persoane

30 de inculpaţi, judecaţi pentru trafic de persoane

-

Procurorii DIICOT din Craiova au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 30 de inculpați, acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni. Printre infracţiunile reţinute de anchetatori se numără constituirea unui grup infracțional, traficul de persoane, proxenetismul, șantajul sau spălarea banilor. Membrii grupării sunt acuzaţi că au recrutat tinere şi minore, pe care le-au transportat în Germania, Spania sau Italia, unde le-au constrâns să practice prostituția.

Anchetatorii susţin că gruparea infracţională a fost coordonată, iniţial, dintr-un penitenciar.

„Suspectul în cauză, în timp ce se afla deținut într-un penitenciar, în perioada 2008 – 2011, împreună cu alți trei deținuți au folosit rețelele sociale în scopul recrutării unor tinere care practicau prostituția și, inducându-le în eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda loverboy), fie cu identificarea unui loc de muncă avantajos, respectiv profitând de starea lor de vulnerabilitate, le-au convins să se prostitueze în beneficiul lor.

Astfel, sub coordonarea liderului, căruia membrii grupării i se adresau cu apelativul „naşu”, s-au pus bazele unei grupări infracţionale specializată, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori şi proxenetism, în secundar în şantaj”, au precizat anchetatorii.

Victimele, obligate să se prostitueze în state europene

Inculpaţii ar fi continuat să recruteze tinere şi minore şi după ce au ieşit din penitenciar. Vitimele erau transportate în Germania, Spania, Italia, Marea Britanie sau Elveţia. Aici erau constrânse să practice prostituția.

„Odată ajunse în străinătate, victimele erau constrânse (fizic şi psihic) de inculpaţi să se prostitueze în folosul lor, în condiţiile în care nu cunoşteau limba, erau izolate de prieteni şi familie şi nu dispuneau de resurse financiare pentru a se întoarce în ţară la momentul în care îşi dădeau seama de situaţia reală. Victimele care refuzau să practice prostituţia erau sechestrate şi supuse unor violenţe extreme, pentru a fi determinate să nu mai opună rezistenţă”, mai spun procurorii DIICOT.
De obicei, victimele erau ţinute în imobile stabilite de inculpaţi, erau transportate zilnic la locurile unde erau obligate să practice prostituţia. De asemenea, erau permanent controlate şi supravegheate.

Tinere vândute altor traficanţi

În urma anchetei s-a mai stabilit că unele dintre victime au fost vândute altor traficanţi.

„Au fost situaţii în care inculpaţii invocau aşa-zise „contracte pe viaţă”, în sensul că victimele nu aveau nicio altă alternativă decât să se prostitueze în beneficiul lor.

Unele victime au fost vândute altor traficanţi, în scopul exploatării, persoanele care le-au preluat primind şi informaţii în legătură cu victima, comportamentul acesteia pe perioada cât a fost exploatată, date despre familie, toate acestea în scopul de a fi şantajată, pentru a fi exploatată şi controlată mai uşor”, au mai precizat anchetatorii.

În noiembrie, anul trecut, mai mulţi inculpaţi au fost reţinuţi în urma mai multor percheziţii făcute de oamenii legii în Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu, Brașov și Vâlcea.

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, urmând să intre în procedură de cameră preliminară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Vânzători de canabis şi cocaină, arestaţi preventiv

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus, vineri, arestarea preventivă a trei bărbaţi acuzaţi de trafic de droguri de risc şi mare risc. Procurorii DIICOT au precizat că inculpaţii au vândut droguri consumatorilor din Dolj. Este vorba de canabis, cocaină, dar şi de substanţe psihoactive.

ȘTIRI GdS