Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj au făcut, astăzi, şapte percheziții domiciliare în Dolj, Mehedinți și Teleorman, la persoane suspectate de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals. Este vorba de mai mulţi artişti care ar fi folosit documente false pentru a obţine ajutoare în timpul pandemiei de COVID-19.
Potrivit oamenilor legii, suspecţii au depus o serie de documente falsificate pentru a obţine indemninzaţii de la stat.
„Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020 și până în prezent, cinci persoane din Craiova, care ar fi invocat calitatea de artist-interpret, ar fi depus, la autoritatea competentă, înscrisuri falsificate, în vederea obținerii unor indemnizații alocate din bugetul de stat, în contextul pandemiei de COVID-19.
Persoanele ar fi încercat să inducă în eroare reprezentanții autorității competente, cu privire la existența unor relații contractuale de prestări servicii, anterioare declanșării pandemiei de COVID-19″, au precizat poliţiştii doljeni.
Acetia din urmă mai spun că prejudiciul cauzat este de aproximativ 45.000 de lei.