7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaPremierul norvegian, amendat pentru că a organizat o întâlnire cu membrii familiei

Premierul norvegian, amendat pentru că a organizat o întâlnire cu membrii familiei

Poliţia norvegiană a anunţat că a amendat-o pe Erna Solberg, prim-ministru, pentru încălcarea regulilor de distanţare socială. Mai exact, premierul norvegian ar fi organizat o întâlnire de familie cu ocazia zilei de naştere.


Amenda a fost de 20.000 de coroane norvegiene (2.352 de dolari), a precizat, într-o conferinţă de presă, şeful Poliţiei, Ole Saeverud, citat de Hotnews.
Premierul şi-a cerut scuze pentru că a organizat un eveniment la împlinirea vârstei de 60 de ani, la care au participat 13 membri ai familiei, într-o staţiune montană, în ciuda regulii impuse de Guvern prin care erau interzise adunările cu mai mult de 10 persoane.

Deşi poliţia nu ar fi emis o amendă în majoritatea de astfel de cazuri, premierul a fost în fruntea Guvernului atunci când a stabilit aceste restricţii, a precizat Poliţia.

„Deşi legea este aceeaşi pentru toţi, nu toţi sunt egali în faţa legii”, a spus Saeverud, justificând amenda. „Prin urmare, este corect să emiţi o amendă pentru a menţine încrederea publicului larg în regulile privind restricţiile sociale”, a afirmat Ole Saeverud.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS