7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBătrâna salvată de pompieri dintr-o groapă a decedat

Bătrâna salvată de pompieri dintr-o groapă a decedat

Femeia de 92 de ani, care a căzut într-o groapă săpată pentru amplasarea unui container de gunoi, a decedat. Incidentul a avut loc sâmbătă, pe 10 aprilie, în zona blocurilor E 4 şi A13 de pe Calea Bucureşti din Craiova. În urma decesului femeii, poliţiştii au schimbat încadrarea juridică a faptei din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă.

Pompierii doljeni au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă, pentru salvarea unei femei care căzuse într-o groapă adâncă de doi metri.

”În jurul orei 11.30, Detasamentul 1 de Pompieri Craiova a fost solicitat sa intervină pentru salvarea unei persoane căzută într-o groapă, în municipiul Craiova. La sosirea echipajelor de pompieri, la locul intervenției a fost găsită o persoană în vârstă de aproximativ 90 ani, căzută într-o groapă adâncă de circa doi metri. Salvatorii au acționat în prima fază pentru acordarea primului ajutor medical și pregătirea pentru a fi scoasă în siguranță de către echipajul de interventie sosit la fata locului. Persoana a fost transportata la UPU de către echipajul SMURD”, au precizat pompierii doljeni.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal

În aceeaşi zi, reprezentanţii IPJ Dolj au explicat că a fost întocmit un dosar pentru vătămare corporală din culpă.

”Polițiști din cadrul Secției 3 Politie Craiova au fost sesizati despre faptul că o femeie a fost găsită cazută într-o groapă săpată în zona Calea București.
La fața locului s-au deplasat politiștii, precum și reprezentanții ISU Dolj, aceștia din urmă intervenind pentru scoaterea femeii și transportarea acesteia la spital pentru ingrijiri medicale.
Persoana în cauză a fost identificată, fiind vorba despre o femeie de 92 de ani, care ar locui în zona respectivă.
Politiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și fac cercetări pentru a se lămuri cu exactitate imprejurarile în care s-a produs incidentul”, au precizat polițiștii doljeni.

Dosar pentru ucidere din culpă

Potrivit oamenilor legii, femeia de 92 de ani a decedat pe data de 10 aprilie. În urma decesului femeii, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei.

„Având în vedere faptul că, la data de 10 aprilie, a fost declarat decesul femeii de 92 de ani, în cauză a fost dispusă schimbarea încadrării juridice. Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub supravegherea unităţii de parchet competente, pentru infracţiunea de ucidere din culpă”, au mai precizat oamenii legii.

Reprezentanţii firmei care se ocupă cu amplasarea platformelor de gunoi au precizat pentru GdS că lucrarea era semnalizată şi împrejmuită.

„Nu sunt la curent cu ce s-a mai întâmplat cu persoana respectivă. Locaţia noastră era semnalizată cu garduri pentru delimitarea lucrărilor. Îmi pare rău de ce s-a întâmplat cu bătrâna”, a precizat reprezentantul European Waste Technology.

Containere îngropate în Craiova

Consiliul Județean Dolj demara în 2012 un amplu proiect finanțat cu fonduri europene pe Masterplanul de Deșeuri. Se numeşte Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) din județul Dolj.
Consiliul Județean Dolj și SC European Waste Technology SRL, în calitate de lider al Asocierii SC European Waste Technology SRL – Nord Engineering SRL au semnat contractul în octombrie 2017.

Contractul are o valoare totală de 34.380.393 lei, inclusiv TVA. În cadrul contractului, vor fi construite 438 de platforme, pe care vor fi amplasate 729 de containere îngropate cu capacitatea de 5 metri cubi și 30 de containere de 3 metri cubi. Lucrările au început în toamna anului 2019, însă nici până în prezent nu au fost amplasate toate platformele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS