0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentHoţi români, condamnaţi în Anglia după zeci de furturi în toată ţara

Hoţi români, condamnaţi în Anglia după zeci de furturi în toată ţara

O bandă de hoți români care au furat produse de peste 160.000 de lire sterline din supermarketurile din Marea Britanie a ajuns după gratii. Metoda hoților români era foarte ingenioasă și eficientă, ei comițând peste 80 de furturi până să fie prinși, informează digi24.

Nicolae I., 36 de ani, Alin M., 27 de ani, Florin C., 51 de ani, Ștefan F., 31 de ani, Marius M., 25 de ani, și Gabriel M., 36 de ani, au fost condamnați, în total, la 42 de luni de închisoare, potrivit Poliției Cheshire.

Metodă ingenioasă

Potrivit anchetatorilor, banda călătorea în toată țara și fura articole de valoare din supermarketuri, care erau valorificate ulterior.

Hoții români au început să acționeze pe 29 aprilie 2020 cu numai doi membri, dar în următoarele patru luni s-au alăturat și ceilalți. Până în luna septembrie, românii au comis cel puțin 81 de furturi aplicând o metodă foarte eficientă.

Astfel, o parte din hoți furau efectiv mărfurile, în timp ce alții distrăgeau atenția personalului de securitate prin activarea intenționată a alarmelor.

Haosul provocat le dădea ocazia celor care furau să scape din magazin fără să fie observați.

Furau doar obiecte de valoare

Hoții furau doar articole de valoare, cum ar fi cartușe pentru imprimante, aparate de ras sau produse cosmetice, pe care le puteau vinde apoi ușor.

Românii au fost prinși după ce au fost analizate atent imaginile surprinse de camerele de supraveghere dintr-un magazin. A urmat o anchetă complexă, în urma căreia s-a stabilit că au comis zeci de furturi în toată țara aplicând aceeași metodă.

Au fost arestați în urma unor raiduri ale poliției desfășurate în toamna anului trecut. Din una din locuințe au fost recuperate și mai multe bunuri furate: parfumuri, sticle cu alcool, aparate de ras și scutece pentru bebeluși.

Anchetatorii le-au confiscat românilor și 3 mașini care erau folosite la comiterea furturilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS