O cisternă încărcată cu 20 de tone de GPL s-a răsturnat, marţi după-amiază, într-un sens giratoriu din apropierea localităţii constănţene Mihail Kogălniceanu. Nu s-au înregistrat răniţi, nici scurgeri de combustibil. Traficul în zonă a fost restricţionat, informează news.ro.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină în zona localităţii Mihail Kogălniceanu după ce o cisternă s-a răsturnat.
„Am fost solicitaţi să intervenim la o cisternă răsturnată. De îndată la faţa locului au fost alocate două autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de CBRN şi un echipaj de prim-ajutor.
Sosiţi la faţa locului, colegii au constatat că, din fericire, şoferul a ieşit singur din cabină, acesta neavând nevoie de îngrijiri medicale. A fost balizată zona, a fost restricţionat traficul în zonă până când conţinutul din cisternă va fi transvazat într-o altă autocisternă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica.
Autocisterna, încărcată cu 20 de tone de GPL, se deplasa de la Ovidiu către Mihail Kogălniceanu când s-a răsturnat într-un sens giratoriu. Nu sunt scurgeri din autocisternă.