3.1 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn tânăr și-a dat foc de Paște din cauza unei datorii

Un tânăr și-a dat foc de Paște din cauza unei datorii

Gest șocant al unui tânăr din Vişeu de Sus, județul Mamamureș. Bărbatul s-a stropit cu benzină şi s-a autoincendiat, din cauza unei datorii de aproximativ 5.000 de euro pe care n-ar fi reuşit să o plătească, potrivit realitatea.net.

Poliţiştii din Vişeu de Sus au fost anunțați, prin telefon, chiar de mama tânărului. „Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au identificat apelanta şi persoana în cauză, un tânăr de 27 ani, ambii din Vişeu de Sus. Din discuţiile purtate cu apelanta, poliţiştii au constatat că tânărul de 27 ani şi-a aruncat benzină peste corp, după care şi-a dat foc cu o brichetă. La faţa locului a fost prezent şi un echipaj al Ambulanţei, care l-a transportat la spitalul din Vişeu de Sus în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, citată de Agerpres.

Bărbatul are arsuri de gradele 2 şi 3 şi a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS