Două persoane au fost arestate în Germania sub suspiciunea că ar fi tranzacționat nou-născuți, a declarat poliția luni. Ofițerii i-au arestat pe cei doi cetățeni bulgari în Neunkirchen, statul Saarlan.
Bărbatul de 58 de ani și soția sa de 51 de ani sunt acuzați că fac parte dintr-o organizație criminală care comercializează nou-născuți, potrivit CNN. Ambii sunt în custodia poliției. Autoritățile bulgare au emis un mandat european de arestare pe numele celor doi.

Cuplul, al cărui fiu se află deja în detenţie în Bulgaria, a fost arestat pe 29 aprilie la Neukirchen (sud-vest). Parchetul nu a detaliat motivele şederii lor în Germania.
Toţi trei pot petrece în închisoare între 5 şi 15 ani.
Cel puțin nouă tranzacții au avut loc
Ei sunt acuzaţi că au recrutat în Bulgaria începând din 2015 femei însărcinate din medii sărace cu promisiunea de a le plăti între 5.000 şi 7.000 de leva (2.500 – 3.500 de euro). Acestea au fost apoi duse şi cazate într-un apartament din Atena înainte de a naşte.
“La câteva zile după naştere, copiii erau vânduţi unor comercianţi locali aparţinând probabil unei reţele internaţionale de trafic de copii”, a explicat parchetul. Au fost identificate nouă femei, toate sărace, ai căror copii s-au născut şi au fost vânduţi în Grecia.
Traficul cu nou-născuţi, răspândit iniţial în ghetourile de romi din regiunea Burgas (est), s-a extins în alte regiuni bulgare în ultimii ani, cu Grecia vecină drept destinaţie principală.
În această ţară, încetineala procedurilor de adopţie, care în trecut putea dura până la cinci ani, i-a determinat pe mulţi să recurgă la acest tip de trafic ilegal.
O lege din 2018 a redus timpul de aşteptare, dar reţelele încă există şi rămân o “soluţie” uşoară pentru cei ce nu reuşesc să adopte un copil pe cale legală.
După ample anchete, autoritățile de poliție din Saarland a prins cuplul în trafic. Cei doi au apărut la tribunalul districtului Saarbruecken și sunt deținuți acum în două unități corecționale, respectiv în Saarbruecken și Zweibruecken.