2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCinci mașini de lux, confiscate de la un român care trăgea cu cardul în SUA

Cinci mașini de lux, confiscate de la un român care trăgea cu cardul în SUA

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au confiscat joi cinci automobile de lux, în valoare totală de circa 840.000 de euro, în urma a opt percheziții în dosarul unui suspect de fraude informatice, scrie G4Media.ro.

Este vorba despre Lamborghini Urus, Lamborghini Huracan, Mercedes Benz AMG G63, BMW 850I XDRIVE și Mercedes S350.

Suspectul în dosar este Alexandru Stoica, membru al clanului Dacian, potrivit informațiilor G4Media.ro. El nu a fost prins de procurori la perchezițiile de joi. Bărbatul este suspect de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În octombrie 2020, autoritățile judiciare din SUA au trimis în judecată membrii unei grupări infracționale organizate, din care făcea parte și un cetățean român, grupare specializată în săvârșirea de infracțiuni informatice – operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Skimming la bancomate din Miami Beach

În perioada martie 2019 – iunie 2020, cetățeanul român și ceilalți membri ai grupării au montat dispozitive de skimming la bancomate din Miami Beach cu ajutorul cărora au aflat datele de pe cardurile bancare, cu care au retras apoi bani din conturile victimelor.

O parte din sumele de bani au fost transferate de către suspect pe teritoriul României, potrivit DIICOT. Acesta ar fi ascuns proveniența banilor prin încredințarea acestora către diferite persoane și prin cumpărarea, prin interpuși, a cinci autoturisme de lux.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate cele cinci autoturisme, cu o valoare de aproximativ 840.000 de euro, ce vor fi predate Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, precum și 15 telefoane mobile, 3 laptop-uri, o tabletă, 3 carduri bancare, 3 carduri de memorie, 2 cartele SIM, 7 stick-uri de memorie, 2 HDD-uri, mai multe înscrisuri și mai multe sume de bani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS