Incendiul izbucnit la o casă din oraşul Târgu Ocna, în urma căruia două persoane au decedat, s-a produs din cauza efectului termic de la coşul sau burlanul metalic neprotejat faţă de materialele combustibile, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu, citat de Agerpres.
Incendiul s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la o casă de pe strada Morii.
„Incendiul se manifesta pe circa 50 metri pătraţi din acoperişul casei şi la bunurile din interior. La locul intervenţiei a fost găsită o victimă decedată. Ulterior, a fost găsită cea de-a doua victimă decedată”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Cele două victime sunt un bărbat, de 53 de ani, şi o femeie, de 54 de ani.
La intervenţie au participat pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi voluntarii din localitate.