0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentÎncepe judecata în dosarul şpăgilor pentru permise

Începe judecata în dosarul şpăgilor pentru permise

Instanţele au dispus începerea judecării a zece inculpaţi deferiţi justiţiei într-un dosar de trafic şi cumpărare de influenţă. Anchetatorii susţin că trei dintre inculpați au cerut şi primit sume cuprinse între 100 și 600 euro pentru a interveni pe lângă funcționari publici de la Serviciul Permise Olt sau RAR Olt. În schimbul banilor, ar fi trebuit să „aranjeze” proba practică pentru obținerea permisului auto sau înmatricularea unor autovehicule.

Inculpaţii din acest dosar au fost trimişi în judecată în octombrie 2020. Printre infracţiunile reţinute de procurori s-au numărat cumpărarea de influență, traficul de influență sau complicitate la aceste infracţiuni.

Potrivit oamenilor legii, şpăgile erau cuprinse între 100 şi 600 de euro.

„Ofițerii de poliție judiciară ai Serviciul Județean Anticorupție Olt, în baza ordonanțelor de delegare, au efectuat activități investigative și de cercetare penală care au probat că, trei dintre inculpați, în perioada aprilie 2018 – iulie 2018, prin mijlocirea altor trei inculpați, au pretins și primit de la ceilalți cinci inculpați sume de bani cuprinse între 100 și 600 euro pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt, Registrului Auto Român Olt, Direcției Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Slatina, în scopul facilitării promovării examenului de obținere a permisului auto – proba practică, precum și îndeplinirii formalităților necesare înmatriculării unor autovehicule și urgentarea înmatriculării”, au explicat oamenii legii.

Începe judecata în dosarul şpăgilor pentru permise

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Olt pe 14 octombrie 2020 şi a intrat în procedură de cameră preliminară.

În ianuarie, anul acesta, instanţa a respins ca neîntemeiate cererile şi excepţiile invocate de către inculpaţi şi a dispus începerea judecăţii. Hotărârea Tribunalului Olt a fost contestată de unul dintre inculpaţi la Curtea de Apel Craiova. În aprilie, instanţa i-a respins contestaţia ca nefondată.

După hotărârea instanţei din Craiova, Tribunalul Olt a fixat primul termen de judecată pentru data de 26 mai.

Potrivit oamenilor legii, cu alți doi inculpați din acest dosar au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției. Cei doi inculpaţi au fost de acord să fie condamnaţi la doi ani de închisoare cu suspendare. Au fost acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă și cumpărare de influenţă.

Judecaţi sub control judiciar

Pe data de 12 mai, judecărorii de la Tribunalul Olt au hotărât ca opt dintre inculpaţii din acest dosar să rămână sub control judiciar.

„Atrage atenţia fiecărui inculpat în parte că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor instituite, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau arestării preventive, în condiţiile legii”, a dispus instanţa.

Hotărârea Tribunalului Olt nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS