Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au efectuat, în această dimineață, 12 percheziții domiciliare, la persoane fizice și juridice din județul Dolj, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals.Este vorba de mai mulţi artişti care ar fi folosit documente false pentru a obţine ajutoare în timpul pandemiei de COVID-19.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020 și până în prezent, 10 persoane din județul Dolj, care ar fi invocat calitatea de artist-interpret, ar fi depus, la autoritatea competentă, înscrisuri falsificate, în vederea obținerii unor indemnizații alocate din bugetul de stat, în contextul pandemiei de COVID-19.
Persoanele ar fi încercat să inducă în eroare reprezentanții autorității competente, cu privire la existența unor relații contractuale de prestări servicii, anterioare declanșării pandemiei de COVID-19.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 130.000 de lei.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente ce pot constitui mijloace de probă în cursul procesului penal.
De asemenea, au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere.
Cercetările sunt continuate, urmând să fie dispuse măsuri legale.
La activități au participat și polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj, Serviciului Criminalistic, precum și poliţişti ai secţiilor 3 şi 5 Craiova și ai secţiilor de poliţie rurală 1 Melineşti, 2 Breasta şi 15 Filiaşi.