-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentIsraelul își redeschide graniţele pentru grupuri mici de turişti străini

Israelul își redeschide graniţele pentru grupuri mici de turişti străini

Israelul şi-a redeschis, duminică, graniţele pentru turiştii străini, după scăderea numărului de cazuri de COVID-19. Autorităţile estimează că va fi nevoie de timp pentru ca vizitatorii să înceapă să sosească în număr mare şi să relanseze industria turistică.

În paralel, companiile aeriene străine şi-au reluat şi ele zborurile spre Israel, suspendate după mai multe zile cu tiruri de rachete dinspre Fâşia Gaza, notează Hotnews. Acordul de încetare a focului a pus capăt luptelor cu militanţii palestinieni, ceea ce a permis guvernului israelian să îşi respecte obiectivul de a începe de duminică planul vizând permiterea accesului unor mici grupuri de turişti străini vaccinaţi.

Înregistrările pentru planul Ministerului Turismului din Israel au început abia săptămâna trecută astfel încât, în prima fază, numărul vizitatorilor va fi limitat.
„Este puţin probabil ca primele grupuri să ajungă înainte de începutul lunii iunie”, a declarat un purtător de cuvânt de la Ministerului Turismului din Israel.

Vizitatori străini în Israel

În 2019, numărul turiştilor străini în Israel a atins un record de 4,55 milioane de vizitatori, ceea ce a avut o contribuţie de 23 miliarde shekeli (7,1 miliarde dolari) la economia israeliană.

Conform unui program pilot care va continua până la 15 iunie, Israelul a permis vizitele a 20 de grupuri compuse din 5 până la 30 de turişti din ţări precum SUA, Marea Britanie şi Germania. Alte 20 de grupuri sunt în standby în cazul în care vreunul din primii 20 de touroperatori nu îndeplineşte condiţiile impuse de autorităţile din Israel.

Ministrul turismului Orit Farkash-Hacohen a spus că instituţia pe care o conduce lucrează la un plan care va permite intrarea unui număr mai mare de turişti astfel încât „industria turistică să se relanseze iar sute de mii de oameni să revină la muncă”.
Autorităţile israeliene cred că limitarea turismului, în prima fază, la mici grupuri de vizitatori este cea mai bună modalitate pentru a monitoriza şi controla răspândirea COVID-19, în special în cazul noilor tulpini.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS