0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAsasinatul de la Arad: Necropsia a confirmat identitatea victimei

Asasinatul de la Arad: Necropsia a confirmat identitatea victimei

Continuă investigațiile în cazul omului de afaceri Ioan Crișan, ucis în explozia din Arad. Anchetatorii au primit rezultatele necropsiei, care confirmă identitatea bărbatului, dar și faptul că Ioan Crișan a murit la câteva secunde după ce mașina sa a explodat.

Raportul necropsiei arată că omul de afaceri în vârstă de 66 de ani a decedat din cauza exploziei, la câteva secunde după deflagrație. Au fost astfel excluse alte ipoteze luate în calcul de anchetatori privind cauza morții lui Ioan Crișan, potrivit Digi24.

Anchetatorii continuă audierile în acest caz

Anchetatorii continuă audierile în acest caz. Au fost chemați prieteni, rude, actuali și foști angajați și parteneri de afaceri, în încercarea de a afla informații care să ducă la motivul asasinatului.

Omul de afaceri Ioan Crișan a murit sâmbătă, după ce maşina în care se afla a explodat în parcarea unui supermarket din Arad.

Procurorii de la Parchetul General au anunțat că investighează cazul sub suspiciunea de omor calificat cu premeditare.

Anchetatorii au refăcut și traseul omului de afaceri din ultimele ore

Anchetatorii au refăcut și traseul omului de afaceri din ultimele ore de dinaintea producerii exploziei.

Ioan Crișan a ajuns vineri seara acasă, în jurul orei 21.00, într-un cartier din Arad unde locuiește alături de soție. Mașina a rămas parcată pe locul de parcare pe care omul de afaceri îl folosea în mod curent toată noaptea.

A doua zi a plecat de dimineață de acasă, în jurul orei 6.30. La ora 6.45 a parcat în locul unde a avut loc deflagrația.

A lipsit din mașină timp de 10 minute, a fost la un bar din zonă unde mergea în mod curent dimineața pentru a bea cafeaua și s-a urcat din nou la volan în jurul orei 6.55. După câteva zeci de secunde, mașina a sărit în aer.

Primul apel la 112 a fost făcut la ora 7.00, după ce mai mulți trecători au încercat să stingă flăcările care creșteau, însă, în intensitate, așa că au cerut ajutorul pompierilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS