-0.5 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMasacru în Congo. Cel puțin 55 de persoane, ucise

Masacru în Congo. Cel puțin 55 de persoane, ucise

Cel puțin 55 de persoane au fost ucise, noaptea trecută, în timpul a două atacuri care au vizat sate din estul Republicii Democrate Congo.

Aceasta ar putea fi cea mai cumplită noapte de violențe înregistrate în ultimii cel puțin patru ani, a anunțat ONU, potrivit www.dw.com.

Armata și un grup local pentru apărarea drepturilor civile au anunțat că oamenii au fost uciși de Forțele Democrate Aliate, un grup islamist armat. Acesta a luat cu asalt satul Tchabi și o tabără în care se aflau persoane strămutate de lângă Boga, un alt sat. Ambele sunt aproape de granița cu Uganda.

De asemenea, islamiștii au incendiat case și au răpit mai mulți civili. 

Albert Basegu, șeful unui grup pentru apărarea drepturilor civile, a declarat, pentru sursa citată, că a fost alertat de țipetele care veneau dinspre casa unui vecin.

“Când am ajuns acolo, am găsit că atacatorii uciseseră deja un pastor anglican iar fiica sa era grav rănită”, a afirmat Basegu.

Grupul KST, care a mapat evenimentele violente din estul Congo încă din iunie 2017, a transmis, pe Twitter, că soția unui lider local se numără printre persoanele decedate.

Acesta este cel mai mare număr de victime înregistrat vreodată de KST într-o singură zi, a anunțat coordonatorul grupului, Pierre Boisselet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS