0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoljeni arestaţi pentru furturi comise în Franţa

Doljeni arestaţi pentru furturi comise în Franţa

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au dispus, vineri, arestarea a cinci persoane suspectate că au comis zeci de furturi în Franţa. Prejudiciul estimat de procurorii DIICOT este de peste 800.000 de euro. În Franţa au fost reţinuţi alţi trei suspecţi, doi români şi un cetăţean francez. La acţiunea DIICOT, care a fost făcută cu sprijinul EUROJUST, au participat şi jandarmi francezi.

Potrivit anchetatorilor, gruparea infracţională a acţionat în Franţa începând cu ianuarie 2020.

„În fapt s-a reţinut că, din ianuarie 2020 și până în prezent, membrii grupului infracţional, originari din județul Dolj, au săvârşit un număr de 47 de fapte de furt calificat, constând în aparate GPS și alte materiale agricole, prejudiciul creat fiind de peste 830.000 de euro. La data de 03.06.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DIICOT Dolj şi polițiști de investigații criminale din cadrul IPJ Dolj, au efectuat un număr de 12 percheziții domiciliare (11 pe raza județului Doj și una pe raza județului Mehedinți) la adresele unde locuiesc membrii grupului infracțional. Au fost depistate și ridicate aparate GPS agricole și componente ale acestor sisteme, sume de bani, precum și bunuri deținute fără respectarea prevederilor legale (două pistoale neletale cu muniția aferentă, un permis de conducere auto contrafăcut)”, au precizat anchetatorii.

Doljeni arestaţi pentru a fi predaţi autorităţilor franceze


În cursul zilei de joi, procurorii craioveni au dispus reținerea a cinci 5 suspecți. Vineri, cei cinci suspecţi au fost duşi la Curtea de Apel Craiova. Au fost duşi în faţa instanţei pentru confirmarea mandatelor europene de arestare emise de Procurorul Republicii de la Tribunalul Judiciar Rennes. Instanţa a dispus arestarea doljenilor pe o perioadă de 30 zile, în vederea predării către autorităţile franceze. 

Anchetatorii au mai explicat că, în acelaşi timp, în Franța s-a dispus reţinerea a trei membri ai grupului infracțional organizat. Este vorba de doi cetățeni români și unul francez.

La acţiunea procurorilor DIICOT au participat patru jandarmi francezi din cadrul Oficiului Central de Luptă împotriva Delincvenței Itinerante. Acţiunea comună a fost efectuată cu sprijinul EUROJUST.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS