4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentNigeria: Liderul grupării teroriste Boko Haram s-ar fi sinucis

Nigeria: Liderul grupării teroriste Boko Haram s-ar fi sinucis

Liderul grupării teroriste Boko Haram s-ar fi sinucis în timpul unor lupte cu islamiști din Stat Islamic în Africa de Vest (ISWAP), potrivit BBC.

“[Abubakar] Shekau a preferat umilinţa în viaţa de apoi umilinţei pe Pământ. S-a sinucis declanşând un exploziv”, spune într-o înregistrare audio o voce care pare a fi a şefului ISWAP, Abu Musab Al-Barnawi.

Boko Haram nu a comentat moartea anunţată a liderului său, iar armata nigeriană a transmis că desfăşoară o anchetă. https://9c963c4b7fb6f6e878a63203c2bc1808.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-38/html/container.html

În înregistrarea sa, ISWAP descrie cum trupele sale, trimise în enclava Boko Haram din pădurea Sambisa, l-au descoperit pe Shekau în casa lui şi au început lupta.

ISWAP, afiliat ISIS, a apărut în 2016 în urma unei sciziuni din Boko Haram, pe care o acuză în special de uciderea civililor musulmani. După ce a câştigat în forţă, este în prezent gruparea jihadistă dominantă în nord-estul Nigeriei, înmulţind atacurile de amploare împotriva armatei nigeriene.

Această creştere a puterii grupului, care pare să fie pe punctul de a absorbi luptătorii Boko Haram şi de a intra în posesia fostelor sale teritorii, îi îngrijorează pe analişti, deoarece înseamnă că ISWAP controlează o suprafaţă mai vastă, dar şi că deţine mai mulţi luptători şi arme la dispoziţia sa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS