O femeie a murit, iar alte cinci persoane au fost grav rănite într-un accident pe DN2E85, în zona Crucea Comisoaiei, județul Buzău.
Autoturismele în care se aflau cei șase s-au izbit frontal. Femeia, de 69 de ani, din Iași, care a decedat, a fost proiectată prin parbriz.
Autoturismul, în care se afla femeia care și-a pierdut viața, era condus de fiul acesteia. În mașină se mai afla încă o persoană. La un moment dat, șoferul a intrat într-o depășire, dar mașina s-a lovit frontal de un alt autoturism care circula pe contrasens. În forța impactului, acesta a fost proiectat, la rândul sau, în alte două mașini.
Dacă pentru mama șoferului nu s-a mai putut face nimic, ceilalți cinci răniți sunt în continuare în stare gravă la spital. Polițiștii vor să afle cu exactitate cum s-a produs accidental.