-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMehedinți: Sub control judiciar după ce și-a amenințat concubina cu pistolul

Mehedinți: Sub control judiciar după ce și-a amenințat concubina cu pistolul

Poliția Municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată ieri de o tânără de 18 ani, din municipiu că fostul concubin, față de care instanța de judecată a emis un ordin de protecție, nu a respectat obligația de a păstra o distanță de minim de 200 de metri față de aceasta și are asupra sa un pistol.

Din cercetări a reieșit că, bărbatul de 26 de ani, din comuna Șimian, a așteptat-o la domiciliu pe tânără, după care ar fi însoțit-o până în apropierea unei unității școlare, timp în care i-ar fi arătat un pistol metalic, fără a exercita acte de violență sau amenințare asupra acesteia.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au depistat persoana bănuită, asupra căreia a fost găsită o armă neletală, care a fost ridicată în vederea supunerii unei expertize.

Bărbatul de 26 de ani a fost reținut pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar procurorul a dispus control judiciar pentru 60 de zile.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție și nerespectarea regimului armelor si munițiilor, cercetările fiind continuate sub stricta coordonare a procurorului de caz .

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS