2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPrins drogat la volan, condamnat pentru dare de mită

Prins drogat la volan, condamnat pentru dare de mită

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au condamnat la doi ani de închisoare un bărbat de 30 de ani, acuzat că a încercat să mituiască cu 2.200 de lei doi agenţi din cadrul Biroului Rutier Craiova. În schimbul banilor, şoferul ar fi încercat să scape de un dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive. Hotărârea instenţei nu este definitivă şi a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Ofiţerii Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj anunţau, în august 2020, arestarea la domiciliu a unui bărbat suspectat de dare de mită. Suspectul încercase să mituiască cu 2.200 de lei doi poliţişti de la rutieră.

„Un echipaj de poliţie rutieră format din doi agenți de poliție din cadrul Poliției Municipiului Craiova – Biroul Rutier, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit în trafic, pe raza municipiului Craiova, un bărbat care conducea un autoturism, sub influența substanțelor psihoactive. Pentru a nu i se întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 2 C.P., a oferit celor doi agenţi de poliţie suma de 2.200 lei, pe care o avea asupra sa, din cei 7.000 lei promiși anterior”, au explicat oamenii legii.

Prins drogat la volan, condamnat cu executare

Cei doi agenţi au refuzat banii şi au informat şeful ierarhic, dar şi ofiţerii Anticorupţie Dolj. Ulterior, bărbatul a fost prins în flagrant de ofiţerii anticorupţie. După audieri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus reținerea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Pe data de 15 august 2020, bărbatul a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa nu a fost de acord cu solicitarea anchetatorilor şi a dispus arestare la domiciliu a inculpatului. În octombrie, bărbatul a fost plasat sub control judiciar printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj.

O lună mai târziu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea a trei infracţiuni. Este vorba de dare de mită, conducere sub inbfluanţa alcoolului sau alte substanţe şi deţinere de droguri de mare risc.

În mai, anul acesta, bărbatul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru infracţiunile comise. Instanţa a mai dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2.200 de lei, plus două folii din material plastic pe care au fost găsite urme de cocaină.

Hotărârea instenţei nu este definitivă şi a fost atacată cu apel de inculpat la Curtea de Apel Craiova. Primul termen de judecată al apelului a fost stabilit pentru data de 7 iulie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS