-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCel puţin trei morţi şi 14 răniţi într-un atentat cu bombă împotriva poliţiei în Lahore

Cel puţin trei morţi şi 14 răniţi într-un atentat cu bombă împotriva poliţiei în Lahore

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 14 rănite într-un atac cu bombă care a vizat probabil poliţia miercuri în Lahore, estul Pakistanului, relatează AFP.

Explozia s-a produs în zona rezidenţială Johar Town, lângă un punct de control al poliţiei, a declarat Inam Ghani, şeful poliţiei din provincia Punjab, cu capitala Lahore.

„Evaluarea noastră este că un punct de control al poliţiei se afla la doar câţiva metri de locul exploziei (şi că) poliţia şi forţele de securitate au fost ţinta cea mai evidentă”, a spus el, subliniind că ancheta a fost încredinţată secţiei antiteroriste.

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 14 rănite, dintre care patru sunt în stare gravă, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Lahore.

Explozia a fost provocată de un vehicul capcană, însă poliţia nu a stabilit încă dacă a fost vorba despre un atentat sinucigaş sau dacă explozivii au fost declanşaţi de la distanţă.

Şeful poliţiei din Lahore, Ghulam Mehmood Dogar, a declarat că natura exploziei este examinată „din toate unghiurile”, deoarece s-a produs în apropierea reşedinţei lui Hafiz Saeed, unul dintre presupuşii organizatori ai atentatelor din Mumbai (fost Bombay) din 2008 (166 morţi), care a fost condamnat anul trecut la cinci ani şi jumătate de închisoare de justiţia pakistaneză pentru apartenenţă la o organizaţie teroristă.

Hafiz Saeed conduce Jamaat-ud-Dawa (JuD), un grup islamist clasificat organizaţie teroristă de ONU şi considerat de New Delhi drept o vitrină a Lashkar-e-Taiba (LeT), entitate acuzată de comiterea atentatelor din Mumbai.

Lahore este al doilea oraş ca mărime din Pakistan, după Karachi (sud), şi este considerat capitala culturală a ţării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS