6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment18 morţi, în urma izbucnirii unui incendiu la o şcoală de arte marţiale din China

18 morţi, în urma izbucnirii unui incendiu la o şcoală de arte marţiale din China

18 persoane şi-au pierdut viaţa şi 16 au fost rănite în noaptea de joi spre vineri într-un incendiu izbucnit la o şcoală de arte marţiale din centrul Chinei, al cărei director a fost arestat, relatează AFP

Majoritatea victimelor sunt elevi ai şcolii, cu vârste cuprinse între şapte şi 16 ani, potrivit presei locale.

Incendiul a izbucnit noaptea când 34 de rezidenţi se aflau la primul etaj al şcolii, situată în provincia Henan, potrivit oficialilor intervievaţi de site-ul Beijing Toutiao News, conform Agerpres.

Persoanele rănite, dintre care patru în stare gravă, au fost duse la un spital unde un medic a dat asigurări că „se depun toate eforturile” pentru a le salva, potrivit aceleiaşi surse.

Directorul şcolii a fost arestat

Directorul şcolii a fost arestat, potrivit unui comunicat al autorităţilor din comitatul Zhecheng, unde se află şcoala (la circa 700 de km sud de Beijing). Autorităţile au declarat vineri dimineaţă că incendiul a fost stins.

Incidentul a provocat o vie emoţie pe reţelele de socializare, unde internauţii au cerut o înăsprire a normelor de siguranţă împotriva incendiilor.

Incendiile sunt frecvente în China, cu zeci de victime înregistrate în ultimii ani în urma incendiilor forestiere sau la instalaţii industriale.

În Henan se află numeroase şcoli de arte marţiale, dintre care multe sunt situate lângă Templul Shaolin, renumit pentru călugării săi războinici. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS