2.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentÎn arest pentru o cultură de canabis

În arest pentru o cultură de canabis

Instanţele de judecată au prelungt mandatele de arestare emise pe numele a doi cetăţeni spanioli, acuzaţi de procurorii DIICOT de comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Potrivit anchetatorilor, inculpaţii au cultivat peste 700 de plante de canabis într-un imobil din localitatea doljeană Brădeşti.

Potrivit procurorilor DIICOT, pe 25 martie, ofiţerii de combatere a criminalităţii organizate au aflat că într-un imobil din comuna Brădeşti, folosit de doi cetăţeni spanioli, se cultivă plante de canabis. Este vorba de un imobil cu parter şi etaj, ce prezintă urmele unui incendiu. În interiorul casei se aflau mai multe instalaţii de iluminare şi de alimentare cu apă. Instalaţiile erau folosite pentru cultivarea plantelor de canabis, au susținut anchetatorii.

„La data de 26.03.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova împreună ofițeri de poliție judiciară au efectuat o percheziție domiciliară, în urma căreia a fost identificată o plantație indoor de canabis, dotată cu sisteme de iluminare, încălzire şi irigare. Au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, printre care şi 708 plante de canabis, totalizând 103,5 kilograme de masă vegetală, şi 19,5 kilograme de inflorescențe de canabis”, au precizat anchetatorii.

Doi cetăţeni spanioli, în arest preventiv

Tot pe 26 martie, procuririi DIICOT au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a celor doi suspecţi. Aceştia sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Ulterior, pe 28 martie, inculpaţii au fost duşi la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea anchetatorilor şi a dispus arestarea inculpaţilor pe o perioadă de 30 de zile. Hotărârea instanţei a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova.

Ulterior, anchetatorii au cerut şi obţinut prelungirea arestului preventiv faţă de cei doi inculpaţi. Mandatele de arestare au fost prelungite cu 30 de zile, pe 20 aprilie și 20 mai, de magistraţii de la Tribunalul Dolj.

Hotărârile instanţei a fost contestată de inculpaţi la Curtea de Apel Craiova. De fiecare dată, instanţa a respins ca nefondate contestaţiile celor doi cetăţeni spanioli. Hotărârile Curţii de Apel Craiova sunt definitive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS