-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDolj: Tânăr reţinut pentru conducere fără permis

Dolj: Tânăr reţinut pentru conducere fără permis

Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au reţinut, ieri, pentru 24 de ore un tânăr de 20 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis.

Ieri, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova, în timp ce se aflau în serviciul de control al traficului rutier pe strada Calea București, din Craiova, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism.

Întrucât conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalului de oprire mărind viteza de deplasare, poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliţie în funcțiune.

Urmărirea s-a finalizat la intersecția DN65F cu strada Teilor, unde conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț situat în partea dreaptă a carosabilului pe sensul său de mers.

Cel în cauză a fost imobilizat de poliţişti, care au stabilit că este vorba despre un tânăr de 20 de ani, din Craiova, care a fost condus la sediul poliţiei pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul are dreptul de a conduce vehicule suspendat.

În cauză poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis.

În urma probatoriului administrat de poliţişti, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj.

În cursul acestei zile, cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS