4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Cetățeni afgani opriți din drumul ilegal către Spațiul Schengen

(VIDEO) Cetățeni afgani opriți din drumul ilegal către Spațiul Schengen

-

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat șase cetăţeni din Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar.

În data de 09.07.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto și materiale textile pe ruta Turcia-Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, șase cetățeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, solicitanți de azil în România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cine sunt miniștrii viitorului guvern

PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns...

ȘTIRI GdS