-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Incendiu la o unitate Covid din Irak: Bilanțul a urcat la 52 de pacienți morți

(VIDEO) Incendiu la o unitate Covid din Irak: Bilanțul a urcat la 52 de pacienți morți

-

Cel puţin 52 de pacienţi şi-au pierdut viaţa luni într-un incendiu care a devastat unitatea COVID-19 a unui spital din Nassiriya, în sudul Irakului, au indicat autorităţile, la două luni şi jumătate după o tragedie similară care a făcut peste 80 de morţi într-un spital din Bagdad, notează AFP, preluată de Agerpres.

Bilanţul provizoriu s-a stabilit la 52 de morţi şi 22 de răniţi, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al autorităţilor sanitare locale, Haydar al-Zamili, adăugând că unitatea COVID-19 din spitalul Al-Hussein devastată de flăcări avea 70 de paturi.

Premierul irakian Mustafa al-Kazimi a convocat de urgenţă în cursul nopţii miniştri şi responsabili de securitate pentru „a examina cauzele şi consecinţele incendiului”, a indicat cabinetul său, adăugând pe Twitter că directorul spitalului şi şeful apărării civile din provincia Dhi Qar, de care depinde oraşul Nassiriya, au fost interogaţi de poliţie.

În plus, în provincia Dhi Qar a fost declarată starea de urgenţă.

„Victimele au murit arse şi căutările continuă” pentru a găsi supravieţuitori, a spus Haydar al-Zamili. Înregistrări video postate pe reţelele de socializare au arătat scene de haos şi valuri uriaşe de fum negru care ieşeau din clădire.
Potrivit unei surse din cadrul departamentului sanitar al provinciei, incendiul a fost cauzat de explozia unor tuburi de oxigen. Acest scenariu este o repetare identică a tragediei care a avut loc în aprilie într-un spital din Bagdad, soldată cu peste 80 de morţi.

În Nassiryia, sute de oameni s-au adunat la locul tragediei pentru a ajuta pompierii şi echipele de salvare, a transmis un corespondent al agenţiei France Presse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Doi craioveni, condamnaţi definitiv pentru vandalizarea sediului FCU Craiova

Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de un bărbat condamnat la opt luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru distrugere. Potrivit anchetatorilor, în dimineaţa zilei de 9 martie, doi bărbaţi au aruncat cu o substanţă neagră pe clădirea monument istoric în care are sediul FCU Craiova. Cu aceeaşi substanţă a fost stropit şi un Mercedes parcat în faţa clubului. Al doilea inculpat din dosar a primit aceeaşi pedeapsă.

ȘTIRI GdS