Trei persoane din Alba sunt bănuite că ar fi înşelat peste 100 de persoane, prejudiciindu-le cu peste 12.000 de lei, după ce ar fi preluat şi prezentat, pe o reţea de socializare, nouă cazuri ale unor persoane bolnave care ar fi necesitat tratament medical şi ar fi pus la dispoziţie conturi bancare personale pentru obţinerea donaţiilor.
„La data de 22 iulie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale (…), sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează două percheziţii domiciliare, în judeţul Alba, într-un dosar penal în care un bărbat şi două femei sunt bănuiţi de fals informatic şi înşelăciune. Din cercetări a rezultat că, în perioada noiembrie 2020 – aprilie 2021, ar fi preluat şi prezentat, pe o reţea de socializare, 9 cazuri ale unor persoane bolnave, care ar fi necesitat tratament medical, fără acordul acestora şi ar fi pus la dispoziţie conturi bancare personale, pentru obţinerea donaţiilor”, se menţionează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba transmis, joi, Agerpres.
Peste 100 de persoane ar fi efectuat viramente bancare în conturile celor trei bănuiţi
Potrivit sursei citate, peste 100 de persoane ar fi efectuat viramente bancare în conturile celor trei bănuiţi, iar sumele încasate nu ar fi ajuns la cazurile reale.
Prejudiciul stabilit în cauză este de peste 12.000 de lei. Cele trei persoane urmează să fie conduse la audieri.
La percheziţii, alături de poliţiştii de investigaţii criminale, participă şi poliţiştii Serviciului Criminalistic.