4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMehedinţi: Doi răniţi în urma unui incendiu de vegetaţie uscată

Mehedinţi: Doi răniţi în urma unui incendiu de vegetaţie uscată

Pompierii mehedințeni au intervenit, astăzi, pentru acordarea primului-ajutor medical victimelor unui incendiu izbucnit la vegetație uscată, pe raza localității Ilovița, dar și pentru stingerea flăcărilor.

La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Orșova cu o ambulanță SMURD și o autospecială cu apă și spumă.
Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale unui bărbat, de circa 70 de ani, care a suferit arsuri, după ce a încercat să-și igienizeze terenul.
După acordarea primului-ajutor medical, bărbatul a fost transportat la spital, în stare de conștiență, acesta suferind arsuri de gradul I și II, pe circa 30% din suprafața corpului.
Din fericire, cea de-a doua victimă, a suferit doar o ușoară intoxicație cu monoxid de carbon, după ce a încercat să-i vină în ajutor bărbatului căzut la pământ. Persoana a primit îngrijiri medicale de la un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, ulterior fiind transportată la spital.
Pompierii au localizat și stins incendiul, în limitele găsite, flăcările cuprinzând circa patru hectare de vegetație uscată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS