-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn șofer grec, care a omorât un bulgar și a fugit de la locul accidentului, prins la Măgurele

Un șofer grec, care a omorât un bulgar și a fugit de la locul accidentului, prins la Măgurele

Un șofer grec, care a omorât un bulgar și a fugit de la locul accidentului, a fost prins la Măgurele, după ce a încercat să-și repare mașina. Bărbatul a fost reţinut, marţi seară, de poliţiştii din Ilfov.

”În urma unor activităţi investigativ-operative, poliţiştii oraşului Măgurele au depistat şi identificat într-o anexă de birouri, dintr-un imobil situat în oraşul Măgurele, unde se află şi un atelier auto, un bărbat, de 68 de ani, cetăţean grec, care a încercat să convingă personalul unităţii service, să efectueze reparaţii la autoturismul său, fără a prezenta autorizaţie de reparaţie. În cadrul verificărilor şi investigaţiilor, poliţiştii din Măgurele au stabilit că autovehiculul respectiv ar fi fost implicat într-un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane, pe teritoriul Bulgariei”, a transmis, marţi seară, IPJ Ilfov.

Poliţiștii din Măgurele au deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor.

”În urma relaţionării cu autorităţile din Bulgaria, acestea au emis la data de 3 august a.c. pe numele bărbatului, un Mandat European de Arestare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. Bărbatul respectiv are drept de rezidenţă în România”, au mai precizat poliţiştii.

Potrivit acestora, persoana depistată se află în custodia poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale, competenţi pentru efectuarea procedurilor privind punerea în aplicare a Mandatului European de Arestare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS