4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentNoi ordine de evacuare în California ca urmare a extinderii incendiului Dixie

Noi ordine de evacuare în California ca urmare a extinderii incendiului Dixie

-

Noi ordine de evacuare au fost emise joi ca urmare a extinderii Dixie Fire, un masiv incendiu de vegetaţie din California, care a devastat un oraş din nordul statului, îndoind stâlpi de iluminat şi distrugând mai multe clădiri istorice, relatează AFP vineri.

Greenville, o localitate cu aproximativ 800 de locuitori, a fost învăluită de flăcările incendiului Dixie în cursul nopţii de miercuri spre joi. ”Mare parte din centrul oraşului Greenville a fost complet distrusă”, a scris pe Twitter fotograful Stuart Palley, care a publicat mai multe imagini. ”Mă doare sufletul pentru acest frumos orăşel”, a adăugat el.

Acest focar face ravagii în nordul Californiei de trei săptămâni, alimentat de vântul persistent şi de efectele schimbărilor climatice, în special căldura sufocantă şi seceta alarmantă din regiune.

Până în prezent, a mistuit peste 110.000 de hectare.
 

Foto: (c) Fred Greaves / REUTERS

„Am făcut tot ce-am putut”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al departamentului de pompieri din regiune, Mitch Matlow. ”Uneori, nu este suficient”, a adăugat el

În fotografiile surprinse de un fotograf AFP pot fi văzuţi stâlpi de iluminat metalici îndoiţi de la jumătate din cauza căldurii emanate de flăcări şi doar câteva structuri rămase în picioare.

O benzinărie, un hotel şi un bar au fost distruse, la fel şi câteva clădiri de peste un secol vechime din acest oraş construit în timpul goanei după aur din California, la jumătatea secolului al XIX-lea.

Incendiul a ajuns la Greenville miercuri, în jurul orei 16:00 (23:00 GMT), potrivit lui Jake Cagle, şeful echipei pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă. În imaginile video pe care le-a difuzat miercuri seara, el a spus că pompierii au fost întârziaţi de persoanele care nu au respectat ordinele de evacuare, echipele de intervenţie fiind nevoite să sacrifice timp şi resurse pentru a le veni în ajutor.

„Avem pompieri care se trezesc cu arme îndreptate spre ei de oameni care nu vor să plece”, a spus Cagle.
 https://www.youtube.com/embed/V-a7bZU2zDI


Aproximativ 2.000 de locuitori din California au primit miercuri ordin de evacuare ”imediată” odată cu apropierea flăcărilor.
 

Foto: (c) Fred Greaves / REUTERS

Autorităţile au cerut, de asemenea, locuitorilor din oraşele Taylorsville şi Westwood, situate la sud, respectiv la nord de Greenville, să-şi părăsească casele pentru a se proteja.
 

Foto: (c) Fred Greaves / REUTERS

Dixie Fire este atât de amplu încât îşi generează propriul climat.


”Pericol iminent”


„Dacă aţi rămas, trebuie să plecaţi spre est, imediat”, a postat pe Twitter departamentul şerifului din Plumas County, adresându-se locuitorilor oraşelor Greenville şi Chester.

„Dacă sunteţi încă în zona Greenville, vă aflaţi într-un pericol iminent şi trebuie să plecaţi acum!”, se arată în al doilea text transmis de departamentul şerifului. ”Dacă rămâneţi, este posibil să nu puteţi primi ajutor”, se precizează în mesaj.

Foto: (c) Fred Greaves / REUTERS

Numărul de hectare mistuite de flăcări în California a crescut cu 250% la sfârşitul lunii iulie în raport cu 2020, care fusese considerat anul cu cele mai grave incendii din istoria recentă a statului.

Dixie Fire aminteşte de Paradise Fire, din 2018, cel mai mortal incendiu din California din ultimii ani. Liniile electrice defectuoase care străbăteau oraşul Paradise au provocat acel incendiu care a lăsat în urmă 86 de morţi. Furnizorul de energie Pacific Gas and Electric (PG&E), cea mai mare companie energetică din California, şi-a recunoscut vina.

Foto: (c) Fred Greaves / REUTERS

Echipamentele PG&E sunt aduse din nou în discuţie drept o posibilă cauză a Dixie Fire, după ce un copac a căzut pe un cablu de alimentare în ziua în care s-a declanşat focul.

Compania a anunţat la sfârşitul lunii iulie că va îngropa cei 16.000 km de cabluri electrice pentru a preveni situaţia în care echipamentele sale să provoace noi incendii devastatoare. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS