Şeful departamentului de comunicare al guvernului afgan a fost asasinat în timpul rugăciunii de vineri la Kabul, a anunţat Ministerul de Interne afgan, la câteva zile după ce talibanii au promis să vizeze oficialităţi guvernamentale, transmite France Presse.
„Din nefericire, teroriştii brutali şi sălbatici au comis un nou act mişelesc şi au ucis un patriot afgan care rezista propagandei inamice (…) Dawa Khan Menapal, în timpul rugăciunii de vineri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Mirwais Stanikzai, într-un mesaj postat pe aplicaţia WhatsApp şi adresat mass media.