Sâmbătă, în jurul orei 18:00, a avut loc un accident cu trei victime în localitatea Dăești din județul Vâlcea, în punctul Malul Alb. Un autoturism a părăsit carosabilul, s-a izbit de un copac, după care s-a răsturnat.
Două persoane au fost preluate de Serviciul de Ambulanță Județean și transportate la UPU Vâlcea cu multiple leziuni. Încă o persoană a fost asistata de SMURD, după care a fost transportată la UPU.
Și în Râmnicu Vâlcea a fost nevoie de intervenția echipajelor SMURD. În jurul orei 13.50, pe bulevardul Nicolae Bălcescu la intersecția cu Calea lui Traian, au fost implicate două autoturisme în care se aflau 7 pasageri. Din numărul total de pasageri, doar doi au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și SAJ, nefiind necesară transportarea acestora la spital. Politia continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.