12.3 C
Craiova
luni, 4 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCel puţin cinci morţi în haosul de la aeroportul din Kabul

Cel puţin cinci morţi în haosul de la aeroportul din Kabul

Cel puţin cinci persoane au decedat luni în interiorul aeroportului din Kabul, în timp ce sute de persoane încercau să intre cu forţa în avioanele care părăsesc capitala afgană, după preluarea puterii de către talibani în Afganistan, au declarat trei martori, citaţi de Reuters.

Un martor a spus că a văzut corpurile a cinci persoane fiind luate de un vehicul, iar un altul a afirmat că nu este clar dacă victimele fuseseră ucise de focuri de armă sau au murit din cauza busculadei create.

Sute de afgani au invadat pistele aeroportului din Kabul

În zorii zilei de luni, sute de afgani au invadat pistele aeroportului din Kabul, încercând să obţină un loc în ultimele zboruri comerciale pentru a părăsi Afganistanul. Trupele americane se află la comanda aeroportului, ajutând la evacuarea personalului ambasadei SUA şi a altor civili, potrivit Agerpres.

”Este aeroportul nostru, dar vedem diplomaţi care sunt evacuaţi, în timp ce noi aşteptăm, în completă incertitudine”, a declarat Rakhshanda Jilali, o activistă pentru drepturile omului care încearcă să ajungă în Pakistan.

Forţele americane au tras luni focuri de armă în aer

Pentru a calma haosul de la aeroportul din Kabul, forţele americane au tras luni focuri de armă în aer.

Evacuarea diplomaţilor şi a altor cetăţeni străini a fost organizată într-un ritm intens în weekend la Kabul.

Cetăţenilor afgani şi străini care doresc să părăsească Afganistanul ”trebuie să li se permită să facă acest lucru”, au afirmat SUA şi alte 65 de ţări într-o declaraţie comună, avertizându-i pe talibani că trebuie să dea dovadă de ”responsabilitate” în această privinţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS