Imagini incredibile au fost surprinse la Botoşani, acolo unde a avut loc un conflict. O poliţistă a fost lovită de bărbatul pe care încerca să îl încătuşeze. Femeia a avut nevoie de câteva secunde pentru a-şi reveni.
Atât agenta, cât şi colegul său, au fost bruscaţi de prietenii celui pe care încercau să îl reţină. Martorii îi împiedică să îi pună cătuşele bărbatului scandalagiu.
Potrivit IPJ, vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că în fața unui bar din oraș are loc un scandal între mai multe persoane.
Tânărul care urma să fie încătuşat a lovit poliţista, iar mai multe persoane aflate la faţa locului au încercat să împiedice agenţii să intervină.
Tânărul, internat la psihiatrie
„Echipajul de poliţie care s-a deplasat la faţa locului pentru aplanarea conflictului a procedat la imobilizarea unui tânăr de 21 de ani, care ar fi adresat ameninţări unei tinere de 20 de ani şi care manifesta un comportament recalcitrant şi nu colabora cu forţele de ordine. În timpul intervenţiei poliţiştilor, mai mulţi tineri care se aflau în zona au încercat să-i împiedice să desfăşoare activităţile specifice, motiv pentru care faţă de aceştia s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amenda în valoare totala de 6.000 de lei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare. Faţă de tânărul de 21 de ani s-a luat măsura internării la psihiatrie, întrucât manifesta o stare de agitaţie.
Față de tânărul de 21 de ani s-a luat măsură internării la psihiatrie, întrucât manifesta o stare de agitație.
Acesta nu a suferit leziuni fizice în urma intervenției polițiștilor.