0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) O familie și câinele lor, morți în condiții misterioase

(VIDEO) O familie și câinele lor, morți în condiții misterioase

Trei membri ai aceleiași familii, plus câinele lor, su fost găsiți morți, marți, pe un traseu de drumeție, în California. Autoritățile cred că au fost uciși de o alga otrăvitoare, potrivit people.com.

Trupurile britanicilor John Gerrish, al soției sale, Ellen Chung, și al fiicei lor în vârstă de un an, Miju, au fost găsite în Pădurea Națională Sierra, dar fără urme de violență. Și câinele familiei, Oski, a fost găsit mort în pădure, în zona cunoscută sub numele de Râpa Diavolului.

În prezent, anchetatorii fac teste pentru a depista algele toxice în cursurile de apă din apropiere.

„Nu știm deocamdată cauza morții, dar ne străduim să aflăm”, a declarat șeriful comitatului Mariposa, Jeremy Briese.

„Nu există indicii clare ale modului în care a survenit decesul. Este vorba despre doi adulți sănătoși, un copil sănătos și un exemplar canin aparent sănătos. Toți au fost găsiți morți în aceeași zonă”, a spus acesta.

Însă anchetatorii mai iau în calcul o ipoteză. Aceasta este legată de o eventuală intoxicație cu monoxid de carbon, gaz prezent în minele de aur abandonate în zonă. Șeriful tinde să excludă această posibilitate.

„Nu cred că are legătură cu o mină. Din câte am înțeles, aceste înfloriri de alge se datorează secetei recente”, a menționat șeriful.

Înflorirea algelor poate produce toxine extrem de periculoase, care pot îmbolnăvi sau ucide oameni și animale, potrivit Agenției americane pentru protecția mediului.

Luna trecută, Serviciul Forestier al SUA a postat atenționări cu privire la algele potential toxice din Pădurea Națională Sierra. Vizitatorii au fost sfătuiți să nu intre în apă și să nu permită nici animalelor să înoate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS