-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentArest prelungit pentru doi vânzători de cocaină

Arest prelungit pentru doi vânzători de cocaină

Procurorii DIICOT au cerut şi obţinut prelungirea mandatelor de arestare preventivă emise pe numele a doi bărbaţi cercetaţi pentru trafic de droguri de mare risc. Potrivit anchetatorilor, în iulie, cei doi inculpaţi au încercat să vândă, în Craiova, 250 grame de cocaină.

Potrivit procurorilor DIICOT, pe 28 iulie, cei doi inculpaţi au venit de la Slatina pentru a vinde drogurile în Craiova.

„În cauză s-a reținut faptul că, la data de 28.07.2021, inculpații au deținut și transportat, fără drept, din Slatina la Craiova, droguri de mare risc pe care intenționau să le comercializeze.
La aceeași dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Craiova, au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a celor doi inculpați, în timp ce dețineau cantitatea de 250 de grame de cocaină.
Ulterior, au fost efectuate patru percheziții domiciliare și un control asupra unui autoturism, în urma cărora au fost ridicate o armă și două cântare electronice”, au precizat oamenii legii.

Arest prelungit pentru cei doi inculpaţi

Tot pe 28 iulie, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor doi inculpaţi. Este vorba de doi bărbaţi, de 34 şi 35 de ani, din Slatina, judeţul Olt. O zi mai târziu, Tribunalul Dolj a emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile pe numele celor doi.

Aceştia sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc.

Hotărârea Tribunalului Dolj a fost contestată de inculpaţi la Curtea de Apel Craiova. Instanţa s-a pronunţat marţi, pe 3 august. Judecătorii craioveni au respins contestaţiile inculpaţilor.

Pe 17 august, anchetatorii au cerut prelungirea mandatelor de arestare emise pe numele inculpaţilor. Pe 19 august, judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus prelungirea mandatelor de arestare. Mandatele au fost prelungite cu 30 de zile, începând cu data de 28 august şi până pe 26 septembrie, inclusiv.

Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată de cei doi inculpaţi la Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS